Opt ani după gratii pentru opt milioane de euro. Nicușor Constantinescu, condamnat la închisoare cu executare

Opt ani după gratii pentru opt milioane de euro. Nicușor Constantinescu, condamnat la închisoare cu executare
Publicat: 04/05/2018, 15:03

Nicușor Constantinescu a fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu executare, într-un dosar cu un prejudiciu estimat la peste 8 milioane de euro.

Decizia a fost dată vineri de Tribunalul Constanța, ca primă instanță, și poate fi atacată cu apel.

Nicușor Constantinescu a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, respectiv la câte doi ani de închisoare pentru trei infracțiunii de conflict de interese. Contopind pedepsele, magistrații au dispus condamnarea acestuia la opt ani de închisoare cu executare și cinci ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, între care și acelea de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Instanța de judecată a dispus și condamnarea lui Cristian Zgabercea, fost consilier al lui Nicușor Constantinescu la data comiterii faptelor. Acesta a fost condamnat, tot cu executare, la patru ani ți opt luni de închisoare și cinci ani pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi.

În același dosar au mai fost condamnați și Carmen Florentina Oproiu – pe atunci director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate din cadrul CJ Constanța, și Marcel Brâncoveanu Părău – la data comiterii faptelor reprezentant al Fundației Culturale Thalia, la trei, respectiv doi ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere.

Totodată, magistrații Tribunalului Constanța au mai dispus condamnarea Fundației Fantasio Constanța – pentru infracțiunea de evaziune fiscală, la plata a 7.000 de lei amendă penală și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice, iar a Fundației Thalia – pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, la plata a 5.000 de lei amendă penală și pedeapsa complementară a afișării extrasului hotărârii de condamnare pe o perioadă de o lună la sediul acesteia.

Instanța i-a mai obligat pe Constantinescu, Zgabercea și Oproiu la plata, în solidar, către Județul Constanța, a sumei de 18.399.836 lei, despăgubiri civile, iar pe Zgabercea, Părău, Fundația Fantasio și Fundația Thalia la plata, în solidar, a sumei de 152.180 de lei, precum și la plata obligațiilor fiscale accesorii potrivit Codului de procedură fiscală, calculate de la momentul producerii prejudiciului și până la data achitării integrale, către stat.

De asemenea, Nicușor Constantinescu a mai fost obligat la plata sumei de 1.392 de lei, daune materiale, și 10.000 de euro, echivalentul în lei la data plății, daune morale, către partea civilă Felicia Tăicuțu. În plus, inculpații au fost obligați la plata următoarelor cheltuieli judiciare către stat: Nicușor Constantinescu – 8.000 de lei, Cristian Zgabercea – 6.000 de lei, Carmen Florentina Oproiu – 5.000 de lei, Marcel Părău – 4.000 de lei, Fundația Thalia – 3.000 de lei, Fundația Fantasio – 4.000 de lei, atât din faza de urmărire penală cât și din faza de judecată. Nicușor Constantinescu a mai fost obligat la plata sumei de 3.200 de lei, iar Zgabercea și Oproiu, la câte 1.500 de lei, fiecare, către Județul Constanța, reprezentând cheltuieli ocazionate de judecarea cauzei, reprezentând onorariu apărător ales.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție din Constanța, în cursul anului 2012, Nicușor Constantinescu, împreună cu Cristian Zgabercea – la data respectivă consilier al președintelui CJ Constanța, Carmen Florentina Oproiu – pe atunci director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate din cadrul CJ Constanța și Fundația Fantasio, a constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului județului Constanța, precum și a unor infracțiuni de evaziune fiscală.

În perioada respectivă, Nicușor Constantinescu, ajutat de Zgabercea și Florentina Oproiu, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța și a plătit, în mod nelegal, finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații în sumă de 5.094.836 de lei.

Finanțarea și plățile au fost efectuate numai în baza unei hotărâri a Consiliului Județean, fără respectarea normelor privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general.

În cursul anului 2012, Nicușor Constantinescu, beneficiind de ajutorul acelorași doi inculpați, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, finanțând în mod nelegal, cheltuieli cu activitățile sportive, în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăți nerambursabile din fonduri publice către asociații și cluburi sportive. Și de această dată, finanțarea și plățile respective au fost efectuate numai în baza hotărârilor Consiliului Județean, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005, care reglementează regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și a prevederilor Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, privind organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport în România și condițiile finanțării activității sportive din fonduri publice.

La data de 8 ianuarie 2015, Nicușor Constantinescu a emis o dispoziție prin care, în mod nelegal, a deposedat o persoană de atribuțiile funcției de director general al unei direcții din cadrul Consiliului Județean Constanța, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control.

„Prin aceasta, el i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor și intereselor legitime privind exercitarea atribuțiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât și o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului”, se arăta în rechizitoriul procurorilor anticorupție.

În documentul citat se mai arăta că, în perioada 2009 – 2014, Nicușor Constantinescu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, a efectuat mai multe acțiuni în scopul obținerii direct sau indirect a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul. Astfel, el a aprobat virarea sumei de 100.000 de lei către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, la solicitarea acestei instituții, pentru achitarea unui avans către un hotel, în condițiile în care acesta este deținut de o societate la care Constantinescu deține 25 la sută din părțile sociale.

De asemenea, a finanțat echipa de handbal a municipiului Constanța, în mod ilegal, de la bugetul județean, cu suma de 3.750.000 lei, iar din această sumă clubul sportiv, al cărui președinte era tot el, a achitat societății la care deținea 25 la sută din părțile sociale, suma de 113.032 lei. În plus, tot în aceeași perioadă, a încheiat șapte contracte de prestări servicii, cu trei firme, la care asociat este o persoană cu care se afla în relații comerciale și a efectuat plăți din fonduri publice în temeiul acestor contracte, în mai multe rânduri, în cuantum total de 13.365.903,94 lei (peste 3.000.000 euro).

În cursul anului 2012, Cristian Zgabercea, împreună cu Fundația Fantasio, ar fi disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe venit datorat bugetului de stat, pentru veniturile plătite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, întocmite fictiv cu ocazia organizării a două festivaluri de muzică. În acest sens, Zgabercea a înregistrat în contabilitate facturile emise de Fundația Culturală Thalia, prin inculpatul Marcel Brâncoveanu Părău și a efectuat plăți în temeiul lor, deși cunoștea că operațiunile comerciale facturate aveau un caracter fictiv, iar cheltuielile subsecvente erau nereale. Aceste documente nu au fost însoțite de documente justificative, iar serviciile a căror plată se solicitase nu fuseseră recepționate de către beneficiarii lor, aceștia din urmă cunoscând de altfel și împrejurarea că Fundația Thalia nu le prestase în fapt. În această modalitate a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 152.180 lei.

Conform DNA, prejudiciul produs Unității Administrativ Teritoriale Constanța este de peste opt milioane de euro.

Nicușor Constantinescu se află în închisoare, după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”